duminică, 25 ianuarie 2015

"STRATEGIA ANTICORUPȚIE ÎN EDUCAȚIE 2013 – 2015 "- DE RASU' PLANSU'



DESPRE "STRATEGIA ANTICORUPTIE IN EDUCATIE 2013-2015 "

"Raportul de Progres al Comisiei Europene din luna iulie 2012 menționa:
În alte sectoare ale activității guvernamentale nu au fost obținute rezultate comparabile. Cazurile de corupție sunt numeroase în domenii precum administrația fiscală, educația, sănătatea și investițiile în infrastructură. Cu toate acestea, activitatea de analizare a riscurilor în aceste sectoare a fost demarată abia de curând."

Scopul acestei strategii este: " prevenirea si reducerea fenomenului corupției la nivelul sectorului educațional" dupa cum spun domnii guvernanti care au gandit aceasta strategie.
Printre obiectivele enumarate in aceasta strategie regasim: monitorizarea si controlul desfasurarii concursurilor si examenelor nationale, aprobarea, implementarea și monitorizarea aplicării Codului de etică, asigurarea transparentei in procesele de inscriere, admitere si transfer a elevilor.  Ca sa-si atinga aceste obiective domnii guvernanti elaboreaza o gramada de metodologii, coduri etice si multe rapoarte, ca asa e in Romania ne pierdem in hartii de care nu tine nimeni cont.
Un alt obiectiv este "consolidarea integritatii personalului" si dupa parerea mea de aici porneste totul.
Pentru acest obiectiv domnii guvernanti s-au gandit sa duca profesorii la cursuri periodice in care "dascalii" nostri trebuie sa invete ca nu-i "frumos" sa ia spaga.

"1. Organizarea periodică de cursuri privind respectarea normelor de etică și conduită morală pentru personalul angajat din sectorul educațional;
2. Introducerea în tematica de formare profesională a unor module privind normele de conduită morală, etică și de integritate;"

Oare era necesara aceasta strategie? Oare nu stie tot romanul ca nu este nici etic si nici legal sa iei si sa dai spaga (mita)? De ce ne mai trebuie o strategie si o gramada de comisii (Comisia Națională de Prevenire a Actelor de Corupție în Educație, Consiliul Național de Etică pentru Invățământul Preuniversitar, Consiliul de Etică și Management Universitar, Corpul de Control al Ministrului Educației, serviciul audit, Comisia de Control Managerial Intern) pentru a respecta legile deja existente in aceasta tara? Oare profesorii nu stiu acest lucru? Faptul ca au salarii mici, nu-i indreptateste sa ceara cadouri, bani, sa faca afaceri cu manualele si auxiliarele, sa oblige elevii sa le cumpere cartile, sa deschida "librarie" in holul scolii, cum a fost la scoala copiilor mei anul trecut.
Dupa parerea mea aceasta strategie este doar praf aruncat in ochii nostri, problema coruptiei in educatie va ramane, niste cursuri si niste comisii si multe rapoarte nu vor rezolva problema, doar si-au mai dat ceva de lucru au creat cateva comisii in care vor angaja ceva rude, bine platite din banii nostri.  Din pacate totul se invarte in jurul banilor si nimeni nu se gandeste la tanara generatie, care o parte din ea este deja pierduta si daca o tin tot asa, se vor mai pierde si alte generatii.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

COMENTATI AICI